Remus Cernea anunță că depune la Parlament săptămână viitoare proiectul legii parteneriatului civil

Remus Cernea anunță că depune la Parlament săptămână viitoare proiectul legii parteneriatului civil
Publicat: 28/06/2013, 18:26
Actualizat: 01/02/2019, 04:59

Deputatul Remus Cernea a anunțat vineri, la Constanța, că săptămâna viitoare va depune în Parlament proiectul de lege privind parteneriatul civil, spunând că reglementarea va veni în ajutorul multor cupluri care trăiesc împreună, dar nu sunt căsătorite, indiferent de orientarea sexuală.

„Marți voi depune legea parteneriatului civil în Parlament. Am început deja să strâng semnături, au fost deja parlamentari care au fost de acord să semneze pentru lege. (…) Cred că este nevoie de o astfel de legislație, cred că este o legislație care va veni în ajutorul foarte multor cupluri care trăiesc împreună, dar care nu și-au oficializat relația prin căsătorie”, a declarat Cernea, într-o conferință de presă la Constanța, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cernea a precizat că parteneriatul civil este în vigoare în 16 state europene.

„Parteneriatul civil este introdus în Europa în numeroase țări, aproximativ 16 țări deja au legislație în acest domeniu. Sper ca legea să obțină susținerea grupurilor PSD și PNL și poate și a altor grupuri pentru că este o lege nediscriminatorie care va permite celor doi parteneri, indiferent de orientarea lor sexuală, să poată, spre exemplu, să obțină credite însumând veniturile amândurora, să poată să-și lase moștenire, pentru că pe parcursul mai multor ani de conviețuire e posibil să acumuleze anumite bunuri, anumite proprietăți și este normal ca atunci când unul dintre ei dispare să poată să lase moștenire celuilalt, altfel familia celui dispărut ar urma să preia bunurile respective, ceea ce este incorect. De asemenea, în cazul în care unul dintre parteneri trebuie să apeleze la facilități de sănătate, are nevoie de îngrijire de sănătate, poate beneficia de aceasta în baza asigurării de sănătate a celuilalt partener”, a afirmat Remus Cernea.

El a mai explicat că, potrivit estimărilor, există un milion de români care trăiesc în cupluri, dar care nu și-au oficializat relația în raport cu instituțiile statului.

„Conform estimărilor, sunt aproximativ un milion de cetățeni români care trăiesc în forme de asociere nerecunoscute deocamdată de lege și pe care parteneriatul civil ar putea să le reglementeze și cred că acest lucru ar putea fi foarte bun pentru România și pentru foarte mulți cetățeni”, a afirmat Cernea.

În 10 iunie, deputatul Remus Cernea i-a cerut președintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul dezbaterilor din Comisia de revizuire a Constituției, semnătura asupra proiectului de lege pe care îl va iniția pentru reglementarea parteneriatului civil.

Anterior, președintele PNL, Crin Antonescu, declarase, într-o emisiune televizată, că „matricea familiei” este căsătoria dintre un bărbat și o femeie, însă poate fi de acord cu legiferarea parteneriatelor civile între persoane de același sex, precizând că nu susține adopțiile de către astfel de cupluri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
„După 40 de zile, ești la limita morții”! Monica Pop, despre DIETA cea mai populară...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligatoriu pentru proprietarii de mașini. Trebuie să obțină acest document neapărat
Romanița Iovan, mai bine ca niciodată. Înfloritoare la 59 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Când are loc deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024? Tot ce trebuie să știi